Newsflash

Rezultate căutare « servicii stomatologice »


Noile reguli privind activitatea cabinetelor stomatologice după 15 mai

de Redacția Viața Medicală - mai 9, 2020

Autoritățile au stabilit noile reguli după care se vor desfășura diverse activități după data de 15 mai, precum transportul public, activitatea cultelor, a școlilor, hotelurilor, dar și a cabinetelor stomatologice. Proiectul este în dezbatere publică

Ce se întâmplă cu activitatea cabinetelor stomatologice după 15 mai

de Florentina Ionescu - mai 6, 2020

Președintele CMSR a transmis recent un mesaj extrem de important pentru medicii stomatologi, referitor la măsurile care se vor implementa după ridicarea stării de urgență în țara noastră.

CNAS păstrează măsuri din starea de urgență și în perioada următoare

de Dorina Novac - mai 4, 2020

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a precizat că o mare parte din măsurile de protecţie instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanţe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienţi, vor fi menţinute şi în perioada următoare.

Patru cabinete stomatologice, deschise pentru urgenţele copiilor

de Dorina Novac - apr. 29, 2020

Au fost deschise patru cabinete stomatologice pentru urgenţele copiilor, în Regie, la Universitatea Politehnică din București. Tratamentele sunt gratuite.

Urgenţele stomatologice au nevoie stringentă de tratament

Stomatologia din România este Cenușăreasa medicinei. Subfinanţarea și desconsiderarea nevoilor de programe de sănătate orală a devenit o constantă de-a lungul ultimelor două decenii.

Lista cu cabinete stomatologice deschise în București pe perioada stării de urgență

de Redacția Viața Medicală - apr. 20, 2020

Direcția de Sănătate Publică a anunțat că a autorizat șase cabinete stomatologice să acorde consultații pe perioada stării de urgență.

Urgenţele stomatologice în starea de urgenţă

Drama generată de pandemia de COVID-19 demonstrează că succesul în rezolvarea problemelor depinde foarte mult și de capacitatea societăţii de a se organiza rapid și de a răspunde prin măsuri prompte și eficiente.

Sistem integrat de telemedicină, care oferă servicii de asistență în contextul COVID-19

de Florentina Ionescu - apr. 9, 2020

Ieri a fost lansat 9SOS, un sistem privat integrat de telemedicină care oferă servicii de asistență și suport persoanelor afectate de COVID-19 și tot ieri a fost lansat numărul de asistență 021.9789.

Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriu pot fi acordate și la distanţă

de Dorina Novac - apr. 8, 2020

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat noi măsuri pentru limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-CoV -2 la nivelul unităților sanitare publice și private.

Serviciu inovativ de telemedicină, pentru rezidenţii celui mai mare cartier privat din Capitală

de Dorina Novac - apr. 7, 2020

Un nou serviciu inovativ de telemedicină va fi pus la dispoziţia rezidenţilor celui mai mare cartier privat din Bucureşti, dar şi pentru ceilalţi locuitori ai Capitalei. Aceștia pot intra în contact cu medici de familie, medici pediatri sau medici infecţionişti.

CNAS: Cum se acordă serviciile medicale pe perioada stării de urgență

de Dorina Novac - apr. 2, 2020

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) face mai multe precizări referitoare la modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgență.

Noi reglementări privind modul de acordare a serviciilor medicale: Cardul de sănătate, suspendat

de Dorina Novac - mar. 31, 2020

Executivul a aprobat luni o hotărâre de Guvern care cuprinde o serie măsuri privind modul de acordare a serviciilor medicale, pe perioada instituirii stării de urgență.

Servicii de telemedicină, pentru pacienții din nord-estul României

de Florentina Ionescu - mar. 31, 2020

În contextul pandemiei COVID-19, o rețea privată de sănătate din regiunea Moldovei anunță că a lansat servicii medicale de telemedicină, pentru a veni în sprijinul pacienților din zona de Nord-Est a țării și nu numai de aici.

MS: 2000 de angajări noi în DSP-uri și serviciile de ambulanță

de Dorina Novac - mar. 31, 2020

La propunerea Ministerului Sănătății (MS), Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede suplimentarea cu câte o mie de posturi a direcţiilor de sănătate publică şi a serviciilor de ambulanţă.

Mergem sau nu la dentist?

de Dr. Nicoleta van Gelder - mar. 27, 2020

În aceste vremuri în care chiar și banalul strănut este suspectabil și interpretabil prin grila COVID-19, și eu, de profesie medic dentist, sunt îndreptăţit să caut informaţii și răspunsuri clare și sigure la întrebările care îl frământă pe orice stomatolog din lume: ce trebuie să fac acum pentru mine și pentru pacienţii mei?

A fost lansat MediCall – serviciu video pentru sfaturi medicale online

de Dorina Novac - mar. 23, 2020

La București a fost lansat MediCall, un serviciu medical video destinat să reducă nevoia de circulație și interacțiune socială a românilor în contextul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

FNPMF solicită CNAS să modifice în regim de urgență pachetele de servicii medicale

de Florentina Ionescu - mar. 21, 2020

Federația Națională a Patronatelor Medicilor Familie (FNPMF) trage un semnal de alarmă, amintind că medicii de familie din România, în contextul noului coronavirus, „sunt în cabinetele lor în programul normal de lucru în această perioadă și își consultă pacienții”. Medicilor de familie, spun reprezentanții FNPMF, trebuie să li se permită să acorde consultații la distanță conform contractului de servicii medicale.

Ce beneficii extrasalariale își aleg angajații

de Dr. Laura Davidescu - feb. 26, 2020

Pe lângă tichetele de masă și de vacanță ori voucherele-cadou, din ce în ce mai mulți angajați aleg ca beneficii extrasalariale serviciile de sănătate private, conform datelor platformei benefitonline.ro.

7 români din 10 caută pe internet informaţii despre simptome medicale

de Florentina Ionescu - feb. 21, 2020

Un sondaj realizat recent la noi în țară arată, printre altele, că doi din zece români doresc să îşi facă o asigurare privată de sănătate în următoarele 6 luni. Chiar și așa, același sondaj arată că foarte mulți dintre conaționalii noștri caută pe internet informații dacă au anumite simptome medicale.

Criza analgosedării la preșcolari, vârful aisbergului de nevoi stomatologice neglijate

de Dr. Nicoleta van Gelder - feb. 21, 2020

Între lipsa prevenției cariei dentare și lipsa serviciilor acreditate și decontate de analgosedare se află nimeni altcineva decât copiii noștri preșcolari.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe